miercuri, 14 martie 2012

UE sub tir național-populist

Consiliul European din 1-2 martie a blocat din nou aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, în ciuda îndeplinirii de către cele două state a tuturor criteriilor stabilite de tratatele europene. Aparent blocajul este urmarea vetoului olandez. Astfel Olanda încalcă nesancționată obligația aplicării cu bună-credință a tratatelor.

În realitate, în spatele acestei opoziții stau și alte state ai căror lideri sunt prinși în capcana discursului național-populist. Pe fondul crizei economice globale renaționalizarea Europei devine amenințătoare. Compromiși de incapacitatea de a evita intrarea în recesiune sau deveniți impopulari din cauza măsurilor de austeritate impuse de aceasta, dar și seduși de perspectiva ajungerii la putere pe valul nemulțumirilor electoratului, tot mai mulți politicieni par a fi găsit în euroscepticism rețeta succesului. UE devine astfel țapul ispășitor al eșecurilor naționale.   

Olanda pretinde că extinderea spațiului de liberă circulație a persoanelor în UE ar pune în pericol securitatea individuală și socială a cetățenilor europeni, făcând posibilă invadarea Europei de valuri de imigranți împinși aici de sărăcie sau de înclinațiile criminale intrinseci culturii lor (sic!). Corupția din România și Bulgaria care, chipurile, ar împiedica aceste țări să apere eficient granița externă a Uniunii, vine abia ca un argument complementar.

Sacrificarea libertății de circulație a persoanelor sub pretextul că astfel securitatea și puritatea culturală a națiunilor europene ar fi salvate, este expresia curentului eurosceptic care marchează acum și campania electorală din Franța. Francezii au respins Tratatul constituțional printr-un referendum axat pe dezbaterea temelor naționale. Caz fără precedent, alegerile prezidențiale în curs aduc în dispută teme europene. Faptul ar fi salutar dacă ar marca recunoașterea realității că statele-națiune europene nu mai pot răspunde așteptărilor populare decât integrându-se într-o federație europeană. Din nefericire, ceea ce se urmărește este proclamarea preeminenței instituțiilor naționale asupra celor europene și a superiorității egoismului național asupra intereselor comune transnaționale. Domnul  Hollande se pronunță împotriva guvernării economice europene abia inițiată prin Pactul Fiscal, anunțând că dacă va fi ales va renegocia acest acord. Domnul Sarkozy cere în termeni ultimativi o „guvernare politică” a spațiului Schengen. O „Franță puternică” ar urma să definească principiile acestei guvernări permițând unor guverne „legitime” – spre deosebire de Comisia Europeană a cărei legitimitate democratică este negată – să sancționeze statele „leneșe” care nu combat suficient imigrația clandestină.

Extrem de îngrijorător este faptul că președintele unuia dintre statele fondatoare ale UE și inițiatoare ale acordurilor Schengen pune în discuție fundamentele comunitare ale unei politici de succes a Uniunii, fără ca premisele și măsurile invocate să aibă legătură cu realitatea.  

Comentariile d-lui Sarkozy privind reformarea „structurală” a spațiului Schengen pentru a face față fluxurilor migratorii crescânde, dincolo de evidenta încercare de  a atrage votanți ai extremei drepte, sunt lipsite de fundament real. Statisticile arată că în ultimii cinci ani numărul de imigranți ilegali in UE a scăzut. (Excepție face primăvara anului 2011 când fluxurile de imigranți din țările nord-africane au crescut considerabil sub efectul revoltelor denumite poetic și înșelător „primăvara arabă”, revolte în stimularea cărora Franța a avut propria contribuție.) Reducerea generală a dimensiunilor imigrației s-a datorat atât unei  mai bune gestionări a frontierelor externe ale Uniunii cât și crizei economice care a diminuat atractivitatea UE pentru cetățenii statelor terțe. În plus, electoratului francez, olandez, german etc. ar fi corect să i se spună că imigrația ilegală în UE constituie astăzi în jur de 1% din populația totală a Uniunii Europene.

Dacă o reformă a cooperării în cadrul Schengen și mai ales a evaluării gradului de executare a obligațiilor statelor membre poate fi utilă în vederea reafirmării solidarității europene și a împărțirii echitabile a sarcinilor, modificarea radicală a acquis-ului pentru atingerea unor obiective naționaliste și politicianiste este inacceptabilă. O nouă legislație națională menită să permită statelor UE ignorarea actualelor reguli Schengen și încălcarea principiului libertății de circulație ar contraveni atât principiilor statului de drept cât și Tratatelor UE. Ea ar reprezenta și o atingere adusă integrării europene.

Ideea domnului Sarkozy de a redefini rolul Comisiei Europene și al Curții Europene de Justiție pe motiv că ele nu ar avea legitimitatea democratică necesară spre a apăra interesele cetățenilor europeni în materie de securitate a frontierelor comune, este o încercare deghizată de a readuce în sfera interguvernamentală, a intereselor naționale divergente, o politică de succes până în prezent. De ce ar fi Guvernul Franței ales iar Comisia Europeană nu? Guvernul francez este legitimat prin votul de încredere al Parlamentului francez ales direct de cetățenii francezi. Comisia Europeană este legitimată printr-o procedură similară a Parlamentului European, ales direct de cetățenii europeni (inclusiv cei de origine franceză).

Acordurile Schengen fac astăzi parte din acquis-ul comunitar. Ele sunt o componentă centrală a spațiului de libertate, securitate și justiție pe care Tratatul de la Lisabona îl „oferă” cetățenilor europeni. Orice reformă a acquis-ului Schengen trebuie aprobată, deci, conform metodei comunitare sau, în situația în care principiul libertății de circulație este afectat, prin modificarea tratatelor (art.48). În primul caz, Parlamentul European nu va accepta o inter-guvernamentalizare sau renaționalizare a acquis-ului Schengen sau a unuia dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni – libertatea de circulație a persoanelor. Aceasta chiar dacă pare o tentativă de șantaj amintind de politica gaullistă a „scaunului gol” este anunțată de actualul candidat-președinte al Franței. În cazul din urmă, este greu de crezut că unanimitatea statelor membre va fi obținută sau că Franța va părăsi UE.

Adevărata problemă nu este apărarea frontierelor exterioare ale UE ci inconsistența politicii UE privind migrația. Este necesară o politică europeană comună care să stimuleze imigrația aptă a satisface nevoile pieței muncii și să contracareze decadența bunăstării și fenomenul îmbătrânirii populației statelor membre ale UE, ca și scăderea natalității în aceste state sau emigrația inteligențelor europene. În același timp se impune găsirea unei soluții comunitare care să garanteze aplicarea principiului solidarității și cooperării sincere între Statele Membre UE, înscris în tratate dar devenit literă moartă.

Dincolo de toate acestea, instituțiile și partidele europene ar trebui să reacționeze printr-o mai bună strategie de comunicare împotriva retoricii populiste, naționaliste și xenofobe care infectează discursul unor lideri europeni în viziunea cărora puterea este mai importantă decât viitorul european al națiunilor lor și pacea Europei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu