luni, 4 martie 2013

Romania nu poate avea decat o singura politica externa



Declaratia Guvernului roman potrivit careia pentru Romania admiterea in spatiul Schengen nu este o prioritate absoluta, constituie o manevra politica menita a contracara abuzul prin care Consiliul European, cu complicitatea perfida a Comisiei Europene, face o legatura inadmisibila intre dreptul romanilor la libera circulatie pe teritoriul UE si ilegalul Mecanism pentru verificarea justitiei romane (MCV). Ea constituie echivalentul politico-diplomatic al unei actiuni de razboi. Un „razboi” provocat de politica acelor capitale care, sub acoperirea institutiilor europene, spre a-si promova agende nationale neintegrate in context european, incalca tratatele la care si Romania este parte. Un razboi in egala masura defensiv si preventiv, intrucat daca utilizarii abuzive a MCV nu i se pune capat acum, ea va conduce si la incalcarea altor drepturi, precum cele privind accesul la pietele muncii, la fondurile europene, la functiile europene etc. Intrebarea este daca o asemenea politica este justa, fezabila si viabila? Precum si cine are competenta, in functie de evaluarea atingerii acestor parametri, sa decida adoptarea ei?

Cu exceptia persoanelor care tin de domeniul patologicului (deopotriva mental si comportamental), precum Monica Macovei, in Romania nu exista nimeni care sa afirme cu subiect si predicat ca legatura dintre Schengen si MCV este corecta.
Nici macar Comisia Europeana nu sustine aceasta. Or, daca respectiva legatura nu este corecta inseamna ca refuzul primirii Romaniei in spatiul Schengen, este o nedreptate. In consecinta, replierea in chestiunea Schengen ca prealabil pentru neutralizarea aptitudinii MCV de a fi folosit ca mijloc de santaj si ca preambul pentru punerea in discutie a legalitatii si oportunitatii acestuia, este justa.

Liderii PDL si ai partidelor de buzunar (deocamdata) satelite, critica tactica Guvernului pe motiv ca ea ne-ar condamna la o infrangere sigura in conditiile in care raporturile de forte intre Romania si UE ne sunt defavorabile. Asadar, opozitia nu spune ca reactia Guvernului ar fi neintemeiata ci ca este temerara. In cel mai bun caz, o asemenea critica poate fi calificata drept conciliatorism si conformism prudent; in cazul cel mai rau, drept defetism si lasitate, drept atitudine sovaielnica si capitularda.

Ceea ce scapa calculelor opozitiei – in masura in care le-am considera ca fiind de buna-credita – este ca asteptarea nu are nici o perspectiva daca nu se asociaza cu concesii economice, politice si culturale care ar afecta insasi fibra vitala a natiunii romane. Cee ce uita opozitia este intelepciunea cugetarii potrivit careia „Capul ce se pleaca sabia nu-l taie / Dar cu umilinta jugul il incovoaie!”. (Atentie!! Nu este vorba doar despre acceptarea umilintei ci si de purtarea efectiva a jugului.) Ceea ce ignora opozitia este ca Romania nu este exterioara UE ci membru al UE si, deocamdata, contributor net. Comisia europeana, cea care a facut in fapt din MCV instrumentul hegemoniei unor state membre asupra Romaniei, este aleasa si cu voturi romanesti si platita cu bani romanesti.

Domnii Barroso & Co. nu sunt „revizorii” Romaniei ci detinatorii mandatului incredintat de statele membre ale UE, printre care si Romania, de a le pazi interesele comune. Nu Romania raspunde fata de domnul Barroso ci acesta in fata Romaniei. Daca comportamentul Romaniei il deranjeaza se poate adresa Curtii europene de justitie de la Luxemburg dar nu o poate face pe Vice-regele Europei la Bucuresti. Romanii ar trebui, deci, sa scape repede de complexele de inferioritate fata de Bruxelles si sa abandoneze atitudinea subalterna fata de UE, in raport cu care nu sunt o entitate exterioara ci una constitutiva. O avea UE si motive sa se planga de Romania (ca de altfel de toti membrii, caci nimeni nu este ireprosabil) dar fara Romania nu i-ar fi mai bine.

Asadar, fiind justa, acceptarea confruntarii cu institutiile europene si cele cateva state membre care vor sa supuna UE - si prin ea Romania – intereselor lor egoiste, este si fezabila. Avem mijloace spre a ne apara drepturile si, totodata, a pune capat abuzului costisitor si dezonorant al MCV. In orice caz, atata timp cat Guvernul a decis, potrivit competentelor sale, sa mearga la lupta, a il sustine devine o obligatie nationala.

Actiunea Guvernului este si viabila, adica apta sa ajunga la rezultate durabile, cata vreme UE trece printr-o criza majora (nu doar economica, ci si sociala, politica si morala) a carei combatere cere participarea tuturor membrilor si ocazioneaza, totodata, formarea unor aliante interne. Cu abilitate, dar mai ales cu caracter, Guvernul roman se poate integra in jocul intereselor legitime sub egida caruia se vor cauta si negocia solutiile anti-criza, spre a influenta dinamica balantei de putere si astfel spre a face ca respectarea drepturilor sale, precum si a egalitatii in drepturi cu ceilalti membri (inclusiv prin desfiintarea sau revizuirea si generalizarea MCV), sa dureze.

Asupra unor asemenea teme grave, desigur, Presedintele Romaniei are dreptul sa isi exprime un punct de vedere; sa incurajeze sau sa avertizeze. (Aceasta prin comunicare inter-institutionala directa iar nu prin mass media.) El nu are voie, insa, sa dea instructiuni, sa submineze actiunea guvernamentala sugerand partenerilor externi ca Romania ar avea o alta politica nationala decat cea definita de Guvern (sub controlul Parlamentului) sau ca ar avea doua politici externe; si mai ales, in actul de reprezentare a statului, nu ii este permis sa abandoneze linia guvernamentala ori sa promoveze actiuni potrivnice ei. Fara a reveni la disputa privind reprezentarea statului in relatiile internationale sau in cele europene, sa reamintim ca potrivit Constitutiei este incontestabila competenta deplina si exclusiva a Guvernului de a realiza politica externa si interna in baza programului sau aprobat doar de catre Parlament (iar nu de Presedinte). A transforma dreptul de reprezentare in drept de decizie este nu doar un abuz. In circumstantele specifice ale actualei confruntari implicand relatiile si drepturile Romaniei in cadrul UE, aceasta ar fi un act de inalta tradare. Iar inalta tradare nu se prescrie!