Declaratia
Guvernului roman potrivit careia pentru Romania admiterea in spatiul Schengen
nu este o prioritate absoluta, constituie o manevra politica menita a
contracara abuzul prin care Consiliul European, cu complicitatea perfida a
Comisiei Europene, face o legatura inadmisibila intre dreptul romanilor la
libera circulatie pe teritoriul UE si ilegalul Mecanism pentru verificarea
justitiei romane (MCV). Ea constituie echivalentul politico-diplomatic al unei
actiuni de razboi. Un „razboi” provocat de politica acelor capitale care, sub
acoperirea institutiilor europene, spre a-si promova agende nationale
neintegrate in context european, incalca tratatele la care si Romania este
parte. Un razboi in egala masura defensiv si preventiv, intrucat daca
utilizarii abuzive a MCV nu i se pune capat acum, ea va conduce si la
incalcarea altor drepturi, precum cele privind accesul la pietele muncii, la
fondurile europene, la functiile europene etc. Intrebarea este daca o
asemenea politica este justa, fezabila si viabila? Precum si cine are
competenta, in functie de evaluarea atingerii acestor parametri, sa decida
adoptarea ei?
|
Cu exceptia persoanelor care tin de domeniul patologicului (deopotriva mental si comportamental), precum Monica Macovei, in Romania nu exista nimeni care sa afirme cu subiect si predicat ca legatura dintre Schengen si MCV este corecta. Nici macar Comisia Europeana nu sustine aceasta. Or, daca respectiva legatura nu este corecta inseamna ca refuzul primirii Romaniei in spatiul Schengen, este o nedreptate. In consecinta, replierea in chestiunea Schengen ca prealabil pentru neutralizarea aptitudinii MCV de a fi folosit ca mijloc de santaj si ca preambul pentru punerea in discutie a legalitatii si oportunitatii acestuia, este justa.
Liderii PDL si ai partidelor de buzunar
(deocamdata) satelite, critica tactica Guvernului pe motiv ca ea ne-ar condamna
la o infrangere sigura in conditiile in care raporturile de forte intre Romania
si UE ne sunt defavorabile. Asadar, opozitia nu spune ca reactia Guvernului ar
fi neintemeiata ci ca este temerara. In cel mai bun caz, o asemenea critica
poate fi calificata drept conciliatorism si conformism prudent; in cazul cel
mai rau, drept defetism si lasitate, drept atitudine sovaielnica si
capitularda.
Ceea ce scapa calculelor opozitiei – in
masura in care le-am considera ca fiind de buna-credita – este ca asteptarea nu
are nici o perspectiva daca nu se asociaza cu concesii economice, politice si
culturale care ar afecta insasi fibra vitala a natiunii romane. Cee ce uita opozitia
este intelepciunea cugetarii potrivit careia „Capul ce se pleaca sabia nu-l
taie / Dar cu umilinta jugul il incovoaie!”. (Atentie!! Nu este vorba doar
despre acceptarea umilintei ci si de purtarea efectiva a jugului.) Ceea ce
ignora opozitia este ca Romania nu este exterioara UE ci membru al UE si,
deocamdata, contributor net. Comisia europeana, cea care a facut in fapt din
MCV instrumentul hegemoniei unor state membre asupra Romaniei, este aleasa si
cu voturi romanesti si platita cu bani romanesti.
Domnii Barroso & Co. nu sunt
„revizorii” Romaniei ci detinatorii mandatului incredintat de statele membre
ale UE, printre care si Romania, de a le pazi interesele comune. Nu Romania
raspunde fata de domnul Barroso ci acesta in fata Romaniei. Daca comportamentul
Romaniei il deranjeaza se poate adresa Curtii europene de justitie de la
Luxemburg dar nu o poate face pe Vice-regele Europei la Bucuresti. Romanii ar
trebui, deci, sa scape repede de complexele de inferioritate fata de Bruxelles
si sa abandoneze atitudinea subalterna fata de UE, in raport cu care nu sunt o
entitate exterioara ci una constitutiva. O avea UE si motive sa se planga de
Romania (ca de altfel de toti membrii, caci nimeni nu este ireprosabil) dar
fara Romania nu i-ar fi mai bine.
Asadar, fiind justa, acceptarea
confruntarii cu institutiile europene si cele cateva state membre care vor sa
supuna UE - si prin ea Romania – intereselor lor egoiste, este si fezabila.
Avem mijloace spre a ne apara drepturile si, totodata, a pune capat abuzului costisitor
si dezonorant al MCV. In orice caz, atata timp cat Guvernul a decis, potrivit
competentelor sale, sa mearga la lupta, a il sustine devine o obligatie
nationala.
Actiunea Guvernului este si viabila,
adica apta sa ajunga la rezultate durabile, cata vreme UE trece printr-o criza
majora (nu doar economica, ci si sociala, politica si morala) a carei combatere
cere participarea tuturor membrilor si ocazioneaza, totodata, formarea unor
aliante interne. Cu abilitate, dar mai ales cu caracter, Guvernul roman se
poate integra in jocul intereselor legitime sub egida caruia se vor cauta si
negocia solutiile anti-criza, spre a influenta dinamica balantei de putere si
astfel spre a face ca respectarea drepturilor sale, precum si a egalitatii in
drepturi cu ceilalti membri (inclusiv prin desfiintarea sau revizuirea si
generalizarea MCV), sa dureze.
Asupra unor asemenea teme grave,
desigur, Presedintele Romaniei are dreptul sa isi exprime un punct de vedere;
sa incurajeze sau sa avertizeze. (Aceasta prin comunicare inter-institutionala
directa iar nu prin mass media.) El nu are voie, insa, sa dea instructiuni, sa
submineze actiunea guvernamentala sugerand partenerilor externi ca Romania ar
avea o alta politica nationala decat cea definita de Guvern (sub controlul Parlamentului)
sau ca ar avea doua politici externe; si mai ales, in actul de reprezentare a
statului, nu ii este permis sa abandoneze linia guvernamentala ori sa promoveze
actiuni potrivnice ei. Fara a reveni la disputa privind reprezentarea statului
in relatiile internationale sau in cele europene, sa reamintim ca potrivit
Constitutiei este incontestabila competenta deplina si exclusiva a Guvernului
de a realiza politica externa si interna in baza programului sau aprobat doar
de catre Parlament (iar nu de Presedinte). A transforma dreptul de reprezentare
in drept de decizie este nu doar un abuz. In circumstantele specifice ale
actualei confruntari implicand relatiile si drepturile Romaniei in cadrul UE,
aceasta ar fi un act de inalta tradare. Iar inalta tradare nu se prescrie!