Funcționari și demnitari

Un nou scandal a izbucnit în România într-o vreme periculoasă în care conflictele, purtate, mai ales, cu armele demagogiei și prin exploatarea prejudecăților și ignoranței unui auditoriu exasperat și rătăcit, au devenit normalitate. Este vorba despre campania declanșată de Monica Macovei & Co. împotriva UDMR pe tema amendamentelor propuse de unii parlamentari ai acestei formațiuni la Codul penal. Modificările privesc incriminarea unor fapte comise de funcționarii publici în exercițiul atribuțiilor lor de serviciu sau, mai exact, extinderea prin analogie a acelor incriminări asupra demnitarilor.

La prima vedere și sub aspect pur tehnic s-ar spune că ambele părți implicate în dispută au dreptate. Parlamentarii UDMR au dreptate să susțină că funcționarii și demnitarii nu pot fi tratați în același fel iar faptele lor nu pot fi incriminate fără să se țină seama de diferența de statut dintre ei. Doamna Macovei are, la rându-i, dreptate când atrage atenția că demnitarii nu se pot bucura de impunitate atunci când comit acte prezentând pericol social. Parlamentarii UDMR au dreptate când vor să elimine pericolul ca un pachet de acte legale să fie tratat drept infracțiune sub cuvânt că ele ar fi fost unite printr-un raționament de oportunitate izvorât dintr-o intenție posibil frauduloasă dar a cărei natură este de nedovedit în mod direct. Doamna Macovei are și ea dreptate când afirmă că atunci când în spatele unor fapte legale se ascund intenții maligne care fac ca forma licită să fie îndreptată spre atingerea unor scopuri ilicite, asemenea fapte trebuie sancționate. Originea acestei „tragedii” (căci atunci când toată lumea are dreptate avem de a face cu o tragedie) nu stă în dorința parlamentarilor UDMR de a-i scăpa de răspundere pe demnitarii care vor fi comis fapte reprobabile. Ea se găsește în precaritatea intelectuală a legiferării, în deficitul de cultură politică și de tehnică legislativă care au circumscris redactarea și adoptarea Codului Penal. La acestea se adaugă hiper-ideologizarea reglementării care, ambiționând să normeze niște utopii nu poate evita derapajul spre arbitrariu și autoritarism. În dezbaterile din România, însă, din nefericire, nu se discută argumentele aduse de cei ce susțin o anumită teză ci interesele bănuite pe care aceștia le-ar promova. Ca și când nu ai dreptul să ai dreptate dacă având dreptate îți satisfaci și o agendă personală.

Dincolo de această primă analiză (la care vom reveni în încheiere) ceea ce nu poate fi ignorat este ipocrizia, perversitatea și caracterul malign – deopotrivă anti-românesc, anti-european și anti-democratic  – al pledoariei doamnei Macovei.

Fără a se implica într-o dezbatere de principii, de idei și de soluții, Monica Macovei acuză pur și simplu UDMR că prin susținerea amendării Codului Penal compromite intrarea României în spațiul Schengen (sic!). Prin urmare, ungurii acționează împotriva intereselor românești. Românii nu se vor putea deplasa liber în UE din cauza ungurilor.

A aduce în discuție raporturile inter-etnice spre a-ți promova obsesiile penaliste și a-ți face chip cioplit de zeu al anti-corupției este mai mult decât o ticăloșie; este un atac împotriva stabilității și securității naționale. Demagogia apare cu atât mai mare cu cât ne amintim că tocmai Monica Macovei a fost printre aceia care au susținut alegerea lui Laszlo Tokes ca vice-președinte al Parlamentului European, poziție de pe care au fost promovate poziții injuste la adresa României.

În realitate cetățenii români de origine maghiară sunt cei mai interesați ca România să fie admisă în spațiul Schengen întrucât un asemenea eveniment înseamnă „desființarea” (în sensul de spiritualizare) graniței de la Trianon. Consecința este nu doar liberalizarea totală a comunicării lor cu exponenții națiunii culturale de origine ci și emanciparea de sub presiunea naționalist-revizionistă a acelor politicieni de la Budapesta inapți să facă saltul de la logica westfaliană a păcii de la Versailles la cea post-națională a UE. Prin regăsirea tuturor maghiarilor și românilor din România și Ungaria în spațiul comun Schengen unul din caii de bătaie ai celor care nu pot uita Trianonul ar dispărea.

Dincolo de aceste aspecte, la care unii critici ai doamnei Macovei au mai făcut aluzie, aproape nimeni nu a avut curajul să întrebe care este legătura între adminterea unui stat membru UE în spațiul Schengen și conținutul Codului Penal? Intrarea în spațiul Schengen depinde de capacitatea statelor în cauză de a păzi eficient frontiera externă a UE iar nu de legislația lor penală. Pe de altă parte, în UE competențele legislative se clasifică în competențe exclusive ale uniunii, competențe exclusive ale statelor membre și competențe partajate (în exercitarea cărora se aplică principiile subsidiarității și proporționalității). Adoptarea legislației penale intră în categoria competențelor naționale exclusive. Prin urmare UE nu are nici un drept de a cenzura voința Parlamentului Român în acest domeniu. Încercarea de a o face – direct sau indirect – reprezintă o încălcare a Tratatelor.

Evident, legislația statelor membre trebuie să respecte anumite criterii politico-ideologice (Criteriile de la Copenhaga) și să permită interoperabilitatea membrilor întru atingerea obiectivelor comune. Legislația penală română post-comunistă respectă, însă, toate standardele europene pertinente. Ea a fost expertizată și validată cu ocazia și în vederea admiterii României în Consiliul Europei, încă din 1994. Desigur, și această legislație este perfectibilă. Perfecționarea este totdeauna bine venită dar lipsa ei (de altfel greu de definit cu precizie) nu poate fi motiv pentru refuzul exercitării dreptului la libera circulație în UE pentru români. Ar fi, de altfel, interesant de verificat dacă textele pentru a căror neschimbare pledează doamna Macovei se regăsesc identic în toate codurile penale ale țărilor membre din spațiul Schengen.

Argumentul Monicăi Macovei este, astfel, nu unul în favoarea perfecționării Codului Penal român ci în sprijinul unei politici europene care discriminează România. Scuza discriminării este caracterul, chipurile, excepțional al corupției din societatea românească. La construcția acestei imagini neadevărate și înjositoare pentru români a contribuit din plin tocmai acțiunea perseverentă a Monicăi Macovei și prietenilor ei politici, de denigrare a României. S-a ajuns astfel la situația nedemnă în care parlamentarilor români legitimi sub aspect democratic să li se ceară a legifera după dicteul unor birocrați ai UE lipsiți de legitimitate democratică. O asemenea pretenție insultă România și compromite UE. Iată ce dorește Monica Macovei! Și iată ce respinge UDMR!

Din nefericire, pe fondul nemulțumirilor în cea mai mare parte justificate ale cetățenilor, nemulțumiri izvorâte din reaua guvernare la care este asociată și doamna Macovei, s-a ajuns, inclusiv sub efectul coregrafiei anti-corupție pusă la punct în scopuri diversioniste de către Putere, ca aceia care au îndrăzneala să afirme cele afirmate de mine anterior să fie imediat denunțați drept partizani ai corupților și să fie implicați în tot felul de înscenări. Trebuie, însă, ca lucrurilor să li se spună pe nume întrucât altminteri impostura va fi perpetuată și poporul derutat va termina prin a susține politici și oameni care îl umilesc și îl dezavantajează. Corupția există și trebuie combătută. Demnitarii trebuie să răspundă – politic sau juridic, după caz – pentru faptele lor. În speța aceasta, însă, UDMR, oricât ar părea de paradoxal în lumina prejudecăților noastre, apără demnitatea și interesele României iar Monica Macovei precum și cei care o sprijină sau o tolerează, nu!

Acestea fiind spuse, să ne întoarcem la fond. Or, pe fond, funcționarul public și demnitarul în mod obiectiv au și trebuie să aibă statute diferite întrucât ei îndeplinesc roluri diferite în ordinea socială. Funcționarul îndeplinește o misiune de interes public; demnitarul exercită puterea publică. Funcționarul este subordonat ierarhic și mandatul său este imperativ; demnitarul, chiar dacă intră în structuri ierarhice, nu are mandat imperativ la care să fie raportată răspunderea lui. Funcționarul are contract de muncă; demnitarul este parte într-un raport politic cu cei care l-au ales – direct sau indirect. (De aceea, în ciuda a ceea ce se aude zilnic, doar funcționarul merge la „servici” în timp ce demnitarul merge la minister, la Parlament, la președinție etc.; doar funcționarul poate „trage chiulul” în timp ce demnitatul nu are program de lucru sau loc de lucru fix.) Funcționarul are atribuții; demnitarul are prerogative. Funcționarul are competențe; demnitarul are puteri. Funcționarul se ocupă de organizarea aplicării legii și de aplicarea ei în concret; demnitarul apreciază asupra oportunității deciziilor în cadrul legii. Demagogia populistă nu a îngăduit menționarea acestor distincții în discursul public și inserarea lor în conștiința publică. Mai bine, însă, mai târziu decât niciodată.

În atari circumstanțe problema nu este evitarea impunității demintarilor ci reglementarea specifică a răspunderii lor juridice. Aceasta cu atât mai mult în dreptul penal, acolo unde principiul nullum crimen sine lege (nu există infracțiune în lipsa unei prevederi legale care să definească fapta incriminată) cere ca textele legale să fie de strictă interpretare ori cel puțin foarte precise. Tehnica legislativă potrivit căreia sunt definite infracțiunile ce pot fi comise de funcționarii publici pentru ca apoi prevederile aplicabile acestora să se aplice prin analogie și demnitarilor este cu totul criticabilă. Ea nu conduce la combaterea comportamentelor deviante ale demnitarilor ci la un arbitrariu care în ultimă instanță lasă exercitarea mandatului unei persoane alese de cetățeni la discreția interpretării unor magistrați numiți de cei ce dețin majoritatea politică. Ceea ce se cere, deci, nu este privilegierea demnitarilor ci definirea exactă a răspunderii lor legale pornind de la specificul statutului și misiunii lor.

O asemenea abordare presupune corectarea actualei legislații penale. Doamna Macovei, unul dintre autorii acesteia, nu poate invoca urgența sau mecanismul de verificare discreționar și abuziv exercitat de UE, spre a refuza remedierea neajunsurilor. Este vorba aici de lucruri grave; de coerența societății și de bazele democratice ale ordinii sociale. Confuziile populiste întreținute de Monica Macovei le amenință tocmai pe acestea.

P.S. Premierul Răzvan Ungureanu a afirmat că intrarea României în spațiul Schengen și ieșirea de sub incidența Mecanismului de verificare și cooperare al UE în domeniul justiției sunt prioritățile sale. În măsura în care o dorește sincer mă va avea alături. Din păcate, până acum liderii statului român au mimat numai această dorință. De câte ori m-am alăturat lor în asemenea demersuri am fost trădat. Această istorie va trebui și ea spusă cândva.