luni, 10 decembrie 2012

Scrisoare catre domnul Barosso


Domnule Preşedinte,

Pe parcursul acestei veri, Comisia Europeană a găsit de cuviinţa să se implice în evoluţiile politice privind suspendarea Preşedintelui României. Intervenţia respectivă s-a bazat pe presupunerea că România este scena unei lovituri de stat şi că în România statul de drept şi independenţa justiţiei sunt în pericol.

Consecinţele acelei intervenţii,  astăzi vizibile, sunt dezastruoase. Votul a 7,5 milioane de cetăţeni (reprezentând 87,7% din votanţii efectivi şi aproximativ 40% din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot) a rămas fără vreo consecinţă politică. În timp ce sistemul democratic din întreaga lume se află în criză şi se confruntă cu atacul global al forţelor autoritar-populiste, aceasta a constituit o oportunitate ratată de a reabilita încrederea românilor în democraţie. Mai mult, ea a generat o confruntare politică fără sfârşit, având efecte destabilizatoare, între Preşedintele Republicii, pe de o parte, şi Parlament şi Guvern, pe de altă parte.

Pe acest fundal, modul în care Comisia a manevrat de-a lungul timpului aşa numitul mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV) – culminând cu o stranie implicare a justiţiei în dejucarea „loviturii de stat” (după cum a afirmat explicit Comisarul Reding) – a generat o stare de teroare la nivel naţional, atât în timpul cât şi după desfăşurarea procedurii de suspendare, ca urmare a abuzurilor săvârșite de procurori împotriva oponenţilor politici ai Preşedintelui. Asemenea proceduri de urmărire penală partizane, urmate de „execuţii” în mass-media, au fost făcute posibile de către un sistem de justiţie care, sub influenţa şi protecţia Comisiei Europene, a devenit „para-legal” (acuzaţiile şi condamnările nu se mai bazează pe prevederile legale, ci pe concepţiile procurorilor privind modul în care ar trebui organizată societatea), „para-judiciar” (condamnările nu sunt pronunţate de către judecători / tribunale, ci de către procurori, presă şi diverse ONG-uri) şi „para-instituţional” (nu instituţiile statului sunt cele care administrează justiţia, ci grupurile de interese şi de putere care sunt fie intra-instituţionale fie trans-instituţionale). 

În consecinţă, echilibrul inter-instituţional a fost distrus. În România, sistemul de control inter-instituțional şi echilibru nu mai funcţionează. Puterile statului (legislativă, executivă şi judiciară) nu se mai limitează una pe cealaltă, ci acţionează pur şi simplu în mod separat, ignorându-se între ele. În lupta sa împotriva „politicienilor” – la care Preşedintele face referire prin sintagma generală de „puşcăriabili”, adică infractori în așteptarea întemniţării – justiţia din România a creat singurii prizonieri politici care mai există în statele membre ale UE. (O decizie recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a evidențiat faptul că fostul Prim Ministru al României, Dl. Adrian Năstase, a fost condamnat la închisoare „fără nici o dovadă directă” ci doar „în baza unor raţionamente de natură politico-legală” (sic!), cu scopul de a „da un exemplu cetăţenilor” şi de a-i „face conştienţi de pericolele de a avea relaţii prea strânse cu politicienii”.)

La rândul lor, confruntaţi cu condamnările justiţiei politice, dar şi cu deciziile politice împotriva bunului simţ, prin care legile sunt anulate pe motiv de neconstituţionalitate, Parlamentul nu mai ia în considerare deciziile cu caracter judiciar. În consecință, Guvernul este prizonier între legislativ, justiţie şi presiunile Comisiei Europene, fapt ce îi blochează politicile, în general, şi reformele în domeniul justiției, în special. Aceste lucruri nu fac decât să intensifice controversele politice şi confuzia socială, alimentând cinismul cetăţenilor.

Având toate acestea în minte, am încercat să aflu argumentele de fapt, raţiunile politice şi temeiurile legale pe baza cărora Comisia Europeană a evaluat situaţia din România şi a decis să urmeze o anumită politică în ceea ce o privește pe aceasta. În consecință, am trimis personal un număr de 9 întrebări parlamentare scrise Comisiei Europene, privind conduita sa în timpul evenimentelor desfăşurate în România în lunile iulie-august ale acestui an şi, pe un plan mai general, privind implementarea MCV. O asemenea procedură parlamentară nu este doar necesară pentru a explica cetăţenilor poziţia Comisiei Europene ci şi pentru a ajuta însăşi Comisia să înţeleagă neajunsurile iniţiativelor sale şi greşelile sale, atât în ce priveşte evaluarea cât şi în privinţa planificării politicilor.

Întrebările mele se refereau: în primul rând, la motivele politice şi baza legală utilizată de Comisia Europeană pentru a solicita în mod formal Preşedintelui interimar al României să nu îşi exercite atributele constituţionale; în al doilea rând, la faptele concrete (în ce a constat violenţa şi cine au fost făptaşii) care au determinat Comisia Europeană să califice evenimentele din România drept un „puci parlamentar” (puci însemnând o încercare violentă şi ilegală de a răsturna conducerea legitimă a unei țări); în al treilea rând, la sursele informaţiilor şi expertiza folosită pentru a evalua situaţia politică şi situaţia justiţiei din România (nume, profesie şi afiliere instituţională ale contributorilor, în special cei desemnaţi a fi „interlocutori cheie”);  în al patrulea rând, la ceea ce au făcut instituţiile judecătoreşti, construite cu susţinerea MCV (DNA, ANI, CSM) şi la ceea ce li s-a cerut să facă pentru a opri „puciul”, după cum a afirmat Comisarul Reding, deşi violenţele ar fi trebuit oprite de alte instituţii având competenţe şi mijloace represive. (De fapt, declaraţiile privind rolul procuraturii în oprirea procedurii constituţionale de suspendare, definită abuziv drept „puci”, nu ar putea decât să confirme supoziţiile că valul de acţiuni ale procurorilor îndreptate împotriva unor personalităţi publice cunoscute ca fiind opozanţi ai Preşedintelui, au avut un caracter pur politic.) 

Comisia nu a răspuns, practic, la aceste întrebări. În schimb, mi-a trimis poziţia sa generală (pe care o cunoşteam deja, din moment ce a constituit punctul de plecare al întrebărilor mele) sau mi-a indicat răspunsuri care nu aveau nici o legătură cu ceea ce cerusem. Aceste răspunsuri nesatisfăcătoare – de fapt non-răspunsuri – arată lipsa de bună credinţă a Comisiei Europene în tratarea întrebărilor adresate de Membrii Parlamentului European.  

Toate răspunsurile primite de la Comisia Europeană – la fel ca şi raportul Comisiei, prezentat de Comisarul Reding Parlamentului la data de 12 septembrie 2012 – au fost incorecte, manipulatoare şi nefondate. Ele arată lipsa argumentelor factuale şi temeiurilor legale pentru acţiunile Comisiei şi, de asemenea, încercarea Comisiei de a îşi ascunde greşelile prin eludarea răspunsurilor concrete.

Atâta timp cât poziţia Comisiei Europene nu s-a bazat pe fapte sau pe tratate, concluzia este că ea a fost ilegală şi a dat expresie unei agende politice nelegitime. 

În asemenea condiţii, vă cer dumneavoastră, în calitate de Preşedinte al Comisiei Europene, să vă implicaţi personal şi direct în acest caz pentru a vă asigura că:

1.     obligaţia Comisiei de a răspunde într-o manieră clară, corectă şi concretă la întrebările deputaţilor este respectată în mod adecvat (în această privinţă, încă mai aştept răspunsuri satisfăcătoare la întrebările mele menţionate anterior);
2.     adevărul privind evoluţiile politice din România este restabilit, informând în mod corect toate părţile interesate asupra realităţilor şi eliminând denaturările care au fost lansate în ultimele luni;
3.     consecinţele dăunătoare produse în timpul verii sistemului democratic din România sunt remediate, între altele prin retragerea sau revizuirea, în funcţie de situaţie, a recomandărilor făcute în ultimul raport privind progresele României în domeniul MCV;
4.     procedurile necesare care să garanteze că nici o intervenţie nejustificată şi ilegală similară nu va mai avea loc în viitor, nici în România şi nici într-un alt stat membru al Uniunii Europene sunt adoptate şi aplicate.


În calitatea dumneavoastră de Preşedinte al Comisiei Europene purtaţi o uriaşă răspundere în asigurarea respectării în orice moment a obligaţiilor inter-instituţionale şi a tratatelor europene. După crearea unei asemenea dezordini în viaţa politică din România şi în special în domeniul justiţiei româneşti, printr-o politică nechibzuită şi ilegală, Comisia Europeană nu poate să repete la nesfârşit că poziţia sa rămâne neschimbată fără să ofere argumente de tip factual, juridic şi politic. Aceasta nu este doar o problemă de transparenţă, ci şi o problemă de responsabilitate. De aceea, aştept de la dumneavoastră să luaţi toate măsurile necesare în contextul circumstanţelor actuale şi să informaţi Parlamentul European în consecinţă. Sunt decis să folosesc toate instrumentele pe care le am la dispoziţie pentru a mă asigura că vă îndepliniţi în mod complet şi corect toate îndatoririle faţă de cetăţenii europeni şi reprezentanţii lor parlamentari (şi în primul rând faţă de cetăţenii şi parlamentarii români).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu